Generalitati: Dragoste la prima vedere
Daca impulsul pasional are frau liber si se instaleaza ca la el acasa,
sentimentul tandru, in schimb, pare stingher si constituie polul
vulnerabilitatii, sa spunem chiar al inferioritatii acestui semn.
Exista
asadar supremaţia dorinţei asupra sentimentului, a pasiunii asupra
tandreţii şi în aceasta constă marca afectivă principală a nativilor în
Berbec. Această fiinţă se dăruieste în întregime, reacţionează total la
chemările dragostei şi ascultă întru totul de pornirile firii sale. Dar
sub aparenţa rigorii şi virilităţii, sufletul său păstrează o latură
copilăroasă şi ingenuă. I se întâmplă mai des ca oricui să fie cuprins
de dragoste la prima vedere. Sensibilitatea sa se exprimă prea direct,
cu efuziuni debordante si cu un direct ataşament capabil de violenţă,
ca şi de acţiuni care pot face vâlvă. Forţa sa de seducţie este mare,
fiindcă are un suflet de cuceritor, iar elanul său este nobil.
BÃRBATUL:
Bărbatul berbec aminteşte faptul că bărbatul primitiv şi-a stăpânit
femeia şi a supus-o dorinţei sale sexuale; acesta este jocul cu care se
mulţumeşte tipul inferior, încă legat de formula: "Femeia este răsplata
soldatului." Cât priveşte tipul superior, el vrea să fie pentru femeie
un soi de erou; intelege ca ea să îi dea din când ocazia unei acţiuni
mari, unei fapte remarcabile. O va iubi cu atât mai mult cu cât va
simţi mai nobil în ochii ei. De altfel, orice pierdere de prestigiu
este injuria supremă pe care îi este dat să o înfrunte. Dacă nu
reuşeşte să fie admirat, atunci e ispitit să se facă temut, fiindcă
trebuie să domine.
Un asemenea partener simte nevoia să i se
dea importanţă, să iasă în faţă, să i se dovedească fie că este cineva,
fie că poate să devină cineva. Îi plac ocaziile în care se poate arăta
viril, ca să aibă impresia că îşi cucereşte, îşi conduce şi îşi domină
iubita. Visul lui: ea să îi fie discipolă într-un domeniu în care el
este strălucitor. Cel mai mult se teme ca partenera să nu-l oprească
atunci când se avântă spre un scop. Inamicul său este plictiseala:
monotonia şi tăcerea îi sunt insuportabile.
LECŢIA IUBIRII:
Lecţia sa este să-i înveţe pe ceilalţi că iubirea este inocenţă, iar el
trebuie să înveţe de la ceilalţi că iubirea este încredere.
|