Tandretea - o noua ordine afectiva

Seductia trupului

Cuplul

Tandretea - o noua ordine afectiva

MOTTO: "Dacă înlături iubirea şi tandreţea, dispare tot farmecul vieţii". Cicero

Sunteţi o persoană tandră din naştere? Rămâneţi, vă rog, aşa, deoarece tandreţea este un sentiment foarte puternic şi profund, un sentiment de plenitudine, de nespusă delicateţe. Suntem tandri când ne gândim visători la celălalt şi îl transfigurăm ca pe un zeu (zeiţă); suntem tandri când acţiunile cele mai banale ale iubitului (iubitei) devin adevărate ritualuri; suntem tandri când dăruim mici atenţii iubitului şi flori iubitei: suntem tandri când ne plimbăm, de mână, în parc sau când dansăm romantici; suntem tandri când ne privim intens în ochi: suntem tandri când devenim atrăgători, atenţi, gingaşi, spirituali doar pentru ea (el); suntem tandri când se creează acea atmosferă de adorare şi veneraţie reciprocă între femeie şi bărbat...

Şi totuşi... prinsă de vâltoarea problemelor legate de stupiditatea modernă a războiului dintre sexe, hărţuire sexuală şi morală, între Prozac şi Viagra, şomaj şi deprimare, unde mai rămâne loc şi pentru tandreţe în lumea asta şovăitoare? Cu siguranţă nu între relaţiile dintre automobilişti, dintre opozanţi ş partizani ai partidelor sau între adepţii egalităţii dintre sexe şi războinicii opozanţi. Refrenul "Vorbeşte-mi despre dragoste, şopteşte-mi lucruri tandre" mai este de actualitate? Desigur! Nici vorbă să lăsăm fiorul tandreţii nostalgicilor şi resemnaţilor. Departe de abisul discriminării dintre sexe, de mlaştina ideilor preconcepute, de nisipurile mişcătoare ale separării dintre trup şi spirit!

Sociologul Jean-Claude Kaufmann afirmă cu entuziasm: "Prima căutare actuală este aceea a unei ambianţe de tandreţe. În prezent, familia se construieşte precum un cocon, reunind fiinţe umane care se revendică tandre şi gentile între ele". Se trece de la o societate bazată pe coduri de comportament, care decid asupra binelui şi răului, la o societate care recunoaşte toleranţa şi răspândeşte tandreţea, noi identităţi constituindu-se. Ele anunţă sfârşitul unei lumi împărţite între masculin şi feminin. Există două feluri de tandreţe: una solară, activă, înzestrată cu dominare, performanţă, competiţie, iar cealaltă lunară, caracterizată prin pasivitate, moliciune, drăgălăşenie. Jean-Claude Kaufmann adaugă: "Bărbaţii evoluează. Dar au un drum considerabil de parcurs. Ei se simt mult mai în largul lor atunci când acţionează în societate, având o identitate divizată, în timp ce femeile caută o identitate unitară. Stereotipul acelui 'macho' latin, dominator şi musculos, nu mai este de actualitate. Va putea el, oare, să se acomodeze şi să devină un individ tandru şi capabil să asculte?"

A fi tandru este sinonim cu a iubi viaţa

Claude Estelle Akrich, psihanalist şi psihoterapeut, prin experienţele ei legate de terapiile efectuate cu unele cupluri aflate în dificultate, cu toxicomani, cu delincvenţi, pare să confirme acest lucru: "Tandreţea nu este o calitate înnăscută, ci dobândită în copilărie. Atunci când viaţa nu a început tocmai bine, poţi deveni propriul tău profesor de tandreţe". Oamenii se confruntă cu dificultatea de a se simţi întregi. Cei care nu-şi iubesc corpul, nu-şi pot aprecia spiritul şi valoarea. Ei nu pot nici dărui şi nici primi tandreţe. Astfel, lipsa tandreţii şi-a ales domiciuliul între separarea dintre trup şi spirit.

De aceeaşi părere este şi Dominique Gros: "Este o senzaţie difuză care traversează trupul şi spiritul. Tandreţea abandonează ranchiuna şi amărăciunea în favoarea erotismului, senzualităţii, voluptăţii. Ea produce teamă, deoarece nu este disociată de corp. Se împărtăşeşte între copii, bătrâni, adulţi, indivizi de toate naţionalităţile". Poţi regăsi tandreţea în privire, atitudine, în peisaje etc. A-ţi accepta izbucnirile de tandreţe este sinonim cu a iubi viaţa.

Andree Putman vede lucrurile mult mai simplu: "Tandreţea nu este ceva pe care să-l explici, ci pe care să-l simţi. Mă gândesc la nepoţelul meu care mi-a spus: 'Când sunt în braţele tale, adăpostit la căldură, iar tu mă protejezi, mă simt un pic Dumnezeu!'. Mă gândesc de asemenea la această expresie fermecătoare 'a avea slăbiciune pentru' care se foloseşte atunci când celălalt a devenit irezistibilul obiect la tandreţii tale. Cred că cei care nu au cunoscut vreodată duioşia, delicateţea, o bătălie pierdută sau o despărţire, care sunt incapabili să simtă o simpatie, chiar şi provizoriu, pentru ei înşişi, nu ştiu cu adevărat ce înseamnă tandreţea". Scriitorii Macha Makeieff şi Jerome Deschamps vorbesc despre cei care se află la antipodul ambianţei de tandreţe: "Personajele noastre au doar slabe pulsiuni de tandreţe care nu duc undeva. S-ar putea spune că au pierdut până şi memoria tandreţii. Amintirea fericirii este atât de îndepărtată, încât nici nu mai au acces la ea. Au pierdut contactul cu celălalt din punct de vedere fizic, moral şi social. Tandreţea însă este esenţială. Uneori, ea revelează chiar un nou mod de viaţă".

Sunteţi o persoană tandră din naştere? Rămâneţi, vă rog, aşa, deoarece tandreţea este un sentiment foarte puternic şi profund, un sentiment de plenitudine, de nespusă delicateţe.

Mediatoare între antagonismul bărbat-femeie
Francois Dagognet, filosof eclectic şi medic psihiatru, s-a ocupat de studiul corpului şi al pielii. Pentru el, tandreţea este un subiect care se află la intersecţia reflecţiilor referitoare la omenesc şi la societate. "Trăim, în prezent, într-o societate caracterizată de indiferenţă, răceală, care se teme de plăcere şi favorizează individualismul, izolarea, separarea. Tandreţea este cea care anihilează excluderea pe care societatea o favorizează şi cultivă senzaţii prin piele, atingere, arome, gust". Deşi tandreţea este, în mod tradiţional, atribuită femeilor, nu trebuie să accentuăm antagonismul bărbat-femeie, deoarece ar fi echivalent cu a considera relaţia amoroasă ca pe o luptă sau ca o atragere a contrariilor. Tandreţea este mai degrabă fericitul mediator care îndepărtează antagonismul bărbat-femeie. O femeie poate să se arate puternică, 'dură', iar un bărbat poate să dea dovadă de blândeţe, gingăşie fără a fi considerat efeminat. Însuşirile 'specifice' masculinităţii şi feminităţii sunt mai mult culturale decât înnăscute.

Tandreţea rimează uneori cu moliciunea, supleţea, plasticitatea deoarece corpurile moi, din materii voluptoase, atât de îndepărtate de senzaţia de carapace, ne permit să le pătrundem. Pielea este unul din cele 5 organe de simţ, cel mai important, pentru formarea personalităţii. Oamenii care nu-şi cultivă simţurile se auto-mutilează. Refuzând mângâierea tandreţii, ei sfârşesc prin a deveni 'serbezi', expunându-se chiar afecţiunilor dermatologice.

Tandreţea este partea cea mai înaltă a senzualităţii şi conduce la fuziuni afective vizând unitatea fiinţei; este protectoare, deoarece atrage după sine 'invadarea' fiinţei, participarea sufletească. Ea te reuneşte pe tine însuţi şi cu ceilalţi, în alianţa trupurilor. Tandreţea nu face distincţie între bine şi rău. Iubirea şi tandreţea nu sunt separate.

A te simţi bine în pielea ta

Oamenii ar trebui să manifeste tandreţe şi stimă pentru persoana lor. A fi independent şi autonom înseamnă să-ţi respecţi atât posibilităţile, cât şi manifestarea. Mulţi oameni îşi trădează trupul, considerându-l un fel de maşinărie. Bărbaţii şi femeile se înverşunaeză să corespundă modelelor dominante. trupurile sunt chinuite, cele două universuri - al trupului şi al spiritului - separate, sărace în interacţiuni. Dramatizarea sexualităţii va aparţine în curând trecutului, când trebuia să fi lipsit de tandreţe şi să dai dovadă de o senzualitate feroce, dacă se prezenta ocazia. Să-ţi conformezi trupul reprezentărilor sociale ale seducţiei şi să-l lucrezi ca pe o armă îndreptată împotriva celuilalt sex, într-un spirit de înfruntare, devine atât de demodat!

Tandreţea nu mai este un sentiment introvertit şi protejat. Imaginea ei modernă este a unei tandreţi extrovertite, care comunică sentimente de generozitate şi de forţă. O generozitate naturală care nu aşteaptă ceva în schimb. Trebuie să te simţi bine în pielea ta pentru a putea fi tandru. Ai nevoie de forţă pentru a putea fi tandru.

Nu putem încheia fără să cităm un fragment din William Shakespeare, care spunea, extraordinar de frumos, că:
"Natura e tandră cu iubirea şi pentru asta, cel ce iubeşte lasă ce-i mai de preţ din sine însuşi persoanei iubite."

adaptat după Revista Misterelor nr. 22